joi, 18 iulie 2013

Atelier 2: Campania parohială "Faceţi artă religioasă, nu kitsch!", 16 iulie 2013


Miercuri, 16 iulie 2013, începând cu orele 19.00, doamna Viorica Colpacci, artist plastic româno-american şi, totodată, enoriaş al parohiei Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, a ţinut primul curs de pictură pe sticlă în cadrul proiectului "Ateneul Sf. Cuv. Parascheva" al progamului parohial "Hristos împărtăşit copiilor" susţinut la biserica Sf. Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti. Obiectivele principale ale acestui prim curs a fost iniţierea teoretică în arta picturii pe sticlă şi realizarea în comun de către cursanţi a unei prime icoane bisericeşti pe sticlă. Reamintim că scopul acestui proiect îl constituie catehizarea copiilor prin intermediul artei, în cazul de faţă al picturii bisericeşti pe sticlă, sub forma unei tabere de vacanţă. 

ARHIVĂ FOTO:
(proiect comun, pictură pe sticlă)









Niciun comentariu: