duminică, 1 martie 2015

AFB 7: MĂRŢIŞORUL “ATENEUL FAPTELOR BUNE”

Cu ocazia zilei de 1 martie 2015, copiii din cadrul Departamentului „Ateneul Sfântului Pantelimon” îndrumaţi de doamnele Teleanu Cristina şi Georgeta Muller au făcut cadou câte un mărţişor şi o felicitare bolnavilor şi personalului din cadrul Centrului de îngrijiri paliative Sfântul Nectarie din incinta bisericii SFÂNTUL PANTELIMON – Foişorul de Foc din Bucureşti. 

Facem precizarea că o parte din mărţişoarele şi felicitările realizate special pentru acest moment în cadrul celor două sesiuni ale atelierului parohial pentru copii “Mărțișorul faptelor bune' (1 şi 8 februarie 2015) au fost valorificate în cadrul târgului parohial „Mărţişorul faptelor bune”, ocazie cu care a fost colectată suma de 500 lei, donată Centrului de îngrijiri paliative SFÂNTUL NECTARIE în vederea achiziţionării cantităţii de detergent pe luna martie 2015. 

Interesant de menţionat este faptul că materia primă necesară confecţionării cadourilor de mărţişor a fost obţinută cu sprijinul Departamentului pentru copii şi tineret „Ateneul Sfântului Pantelimon” care a pus la dispoziţie spre difuzare numărul 11/2015 din foaia parohială “Ateneul Sfântului Pantelimon” dedicată memoriei preotului Petru Gh. Savin, personalitate propusă spre omagiere la nivel parohial în contextul declarării de către Patriarhia Română a anului 2015 drept „Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii”. 

Iniţiativa copiilor, intitulată “Ateneul faptelor bune”, face parte din campania parohială STOP ÎNSINGURĂRII!, care se desfăşoară neîntrerupt de peste 5 ani la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti în favoarea persoanelor vârstnice, bolnave şi singure din parohie. 

Menţionăm că din această etapă a campaniei parohiale STOP ÎNSINGURĂRII – 2015 mai fac parte atelierul de pictura pe lemn „Icoana faptelor bune” (februarie-martie 2015) şi colecta de haine “Darul faptelor bune” (15 şi 22 februarie 2015) care au fost donate Centrului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din str. Balotului nr. 48, sect. 2, Bucureşti.























ARHIVA MEDIA:
1. Mărţişorul faptelor bune“ - Cotidianul ZIARUL LUMINA, 3 martie 2015
Cu ocazia zilei de 1 martie 2015, copiii din cadrul Departamentului „Ateneul Sfântului Pantelimon“, îndrumaţi de doamnele Cristina Teleanu şi Georgeta Muller, au dăruit câte un mărţişor şi o felicitare bolnavilor şi personalului din cadrul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ din incinta Bisericii „Sfântul Pantelimon“ - Foişorul de Foc din Bucureşti. O parte din mărţişoarele şi felicitările realizate special pentru acest moment au fost valorificate în cadrul Târgului parohial „Mărţişorul faptelor bune“, unde s-au strâns 500 de lei, donaţi apoi Centrului de îngrijiri paliative, în vederea achiziţionării cantităţii de detergent pe luna martie 2015. Iniţiativa copiilor, intitulată „Ateneul faptelor bune“, face parte din campania parohială „Stop însingurării!“, care se desfăşoară de mai bine de cinci ani la Biserica „Sfântul Pantelimon“ în favoarea persoanelor vârstnice, bolnave şi singure din parohie.

Din această etapă a campaniei parohiale „Stop însingurării - 2015“ mai fac parte atelierul de pictură pe lemn „Icoana faptelor bune“ (februarie-martie 2015) şi colecta de haine „Darul faptelor bune“ (15 şi 22 februarie 2015), haine care au fost donate Centrului de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din str. Balotului nr. 48, sect. 2, Bucureşti.

Niciun comentariu: