duminică, 18 decembrie 2011

Carta membrilor ATENEULUI SFANTULUI PANTELIMON


Art. 1
Biserica are misiunea de a sprijini împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise. Împărtăşirea bucuriei întâlnirii creştine în spaţii publice deschise este vitală pentru atingerea deplinei maturităţi întru credinţă în mod liber, iar nu prin constrângere. Biserica trebuie să susţină, să protejeze şi să respecte formele prin care poate fi împărtăşită bucuria întâlnirii creştine în spaţii publice deschise. Dreptul tinerilor creştini de a-şi împărtăşi unii altora bucuria întâlnirii în spaţii publice deschise nu trebuie să fie ameninţat, restricţionat sau sancţionat.

Art. 2
Inhibarea socială prin descurajare a tinerilor creştini este strict interzisa. Biserica trebuie să contribuie efectiv la transformarea şi dezvoltarea personală sănătoasă a tinerilor creştini prin susţinerea cât mai multor activităţi desfăşurate cu demnitate în public de către aceştia.
 
Art. 3
Acţiunile de încurajare a libertăţii în Hristos trebuie protejate de Biserică şi respectate de societate. Orice tip de înlocuire sistematică a virtuţilor umane şi teologice cu păcatele care le corespund şi care conduc la pierderea inocenţei tinerilor creştini este strict interzisă.

Art. 4
Biserica trebuie să asigure atragerea de voluntari în scopul cultivării credinţei creştin-ortodoxe. Biserica nu poate restricţiona accesul la acţiunile de încurajare a libertăţii în Hristos.

Art. 5
Orice voluntar angrenat în acţiuni de încurajare a libertăţii în Hristos se bucură de o deplină protecţie a Bisericii. Acest principiu se aplică mai ales pentru a proteja voluntarii în cazul unor acţiuni de hărţuire sau atacuri la persoană. Încălcarea acestor drepturi sau orice ameninţări cu încălcarea lor, trebuie să fie atent investigate şi luate măsurile ce se impun de la caz la caz.

Art. 6
Interesele personale nu trebuie să pericliteze bucuria împărtăşită prin întâlnirea tinerilor creştini în spaţii publice deschise. Orice presiune şi încercare de a se amesteca interesele personale cu cele bisericeşti pentru a stopa acţiunile publice de încurajare a libertăţii în Hristos este interzisă şi trebuie denunţată ca atare. 

Art. 7
Accesul la acţiunile de încurajare a libertăţii în Hristos nu poate fi restricţionat.

Niciun comentariu: