luni, 28 martie 2016

Expoziţia-simpozion "Antim Ivireanu - rafinament postbizantin al simbolicii creştine", 3 aprilie 2016

Duminică, 3 aprilie 2016, după Sfânta Liturghie, în cadrul programului „Cârmuitori bisericeşti şi propovăduitori ai Evangheliei: de la Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul la părintele Gheorghe Popescu-Colibaşi de la biserica Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc” organizat de Departamentul pentru copii şi tineret ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON, doamna profesor Ileana Stănculescu a prezentat pe înţelesul enorasilor studiul "Antim Ivireanu - rafinament postbizantin al simbolicii creştine".

Reamintim faptul că în data de 7 septembrie 2014, în cadrul cursului de istorie parohială "Misiunea parohiei Sf. Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti în analele istoriei" a fost susţinută o lecţie de istorie parohială dedicată Părintelui Ioan F. Stănculescu (12 septembrie 1935 - 12 mai 2000), iar fiica părintelui, doamna profesor Ileana Stănculescu ne-a pus la dispoziţie o biografie a tatălui presărată cu emoţionante impresii personale.

Întâlnirea cu doamna profesor Ileana Stănculescu s-a dorit a fi o expoziţie-simpozion prin care să fie pusă în valoare  iniţiativa pictării a 24 de icoane cu chipul Sf. Ierarh Martir Antim Ivireanul în scopul participării la concursul naţional bisericesc "Biserica şi Şcoala din sufletul meu" alături de Şcoala Gimnazială Maica Domnului din Bucureşti pentru a susţine cazurile sociale ale unor copii care doresc să facă sport, deşi nu au posibilităţile materiale necesare. Spre surpriza noastra ceea ce s-a dorit a fi un simpozion s-a transformat intr-o calduroasa intalnire de suflet, enoriasii care l-au cunoscut pe parintele Ioan Stanculescu inconjurandu-o cu dragoste si nostalgie pe doamna Ileana Stanculescu de la care "au smuls" amintiri despre anii in care tatal distinsei profesoare era preot paroh la biserica Sf. Pantelimon-Foisorul de Foc.  

Expoziţia-simpozion a constituit pretextul reîntâlnirii celor 24 de icoane şi a iconarilor lor cu o noua experienţa de neuitat, aşa cum au fost si cele precedente dintre care amintim: sfinţirea icoanelor în cadrul tradiţionalei procesiuni Icoana - fereastră spre Dumnezeu (20 martie 2016, la Duminica Ortodoxiei), vernisarea lor şi oferirea câte unei copiifiecărui pacient internat în Centrul de îngrijiri paleative Sf. Nectarie din incinta bisericii Sf. Pantelimon (13 martie 2016), prezentarea lor ca material didactic în cadrul "Orei de Religie altfel" cu tema "Sf. Ierarh Antim Ivireanul, cârmuitor bisericesc şi propovăduitor al Evangheliei",  susţinută la Mănăstirea Antim în faţa clasei a III-A de la Şcoala Gimnazială Maica Domnului din Bucureşti (9 martie 2016).

Autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi mitropolit român de origine georgiană, Sfântul Ierarh Antim a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale Ţării Româneşti din secolul al XVIII-lea şi canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992. În plus, facem precizarea că 2016 este Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.

Expoziţia, organizată la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, este dedicată comemorării în anul 2016 a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul la nivelul Patriarhiei Române şi cuprinde 24 de icoane pictate pe lemn de membrii Departamentului pentru copii şi tineret "Ateneul Sfântului Pantelimon" sub coordonarea doamnei Camelia Comşia.

ARHIVA FOTO:









Niciun comentariu: