sâmbătă, 10 octombrie 2015

Expoziția itinerantă de icoane pe lemn „Prietenii Ateneului Sfântului Pantelimon„

Departamentul pentru copii și tineret al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București a pregătit o expoziție itinerantă de icoane pe lemn intitulată Prietenii Ateneului Sfântului Pantelimon.
Această expoziție va fi prezentată în premieră de Departamentul pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, cel de-al doilea hram al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București.
Icoanele au fost așezate chiar lângă racla acestei biserici care adăpostește veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, împodobind în mod proniator cadrul de sub amvon.
Facem precizarea că organizarea acestei expoziții este cu atât mai nimerită cu cât este foarte posibil ca ideea alegerii Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași ca cel de-al doilea  hram al bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc să fi aparținut inițiatorului Departamentului pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon, părintele Petru Gh. Savin care în perioada 1906-1914 a urmat cursurile Seminarului Veniamin din Iași.
După sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, expoziția va fi găzduită de Școala Gimnazială Maica Domnului din București, situată în parohia bisericii Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc, pentru a pune în valoare parteneriatul intitulat Biserica, prietena școlii mele, încheiat între această școală și biserica Sfântul Pantelimon-Foișorul de Foc din București.

Icoanele au fost pictate de către membrii Departamentului pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon în cadrul celor șase ateliere de pictură susținut de doamna profesor Nicoleta Șerban, organizate sub forma de șezători la care iconarii au putut asculta poveștile culese de prin satele românești de părintele Petru Gh. Savin, reunite în volumul ”Mândrul florilor”. În felul acesta Departamentul pentru copii și tineret Ateneul Sfântului Pantelimon dorește să pună în valoare nu doar tezaurul de spiritualitate ale Bisericii Ortodoxe Române, ci și tradițiile folclorice românești, părintele Petru Gh. Savin numărându-se printre primii săi culegători.
  






















Niciun comentariu: