luni, 14 noiembrie 2016

Spectacol de teatru în premieră la Palatul Patriarhiei pentru victimele de Clubul Colectiv şi alte persoane aflate în dificultate

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Protoieria Sectorul II Capitală şi L.T.C.O.R. filiala Sector II în parteneriat cu Compania Teatrală Zona au organizat spectacolul de teatru creştin cu scop umanitar Brâncoveanu si Ivireanul, iubire de Biserică şi Neam în premieră la Palatul Patriarhiei – Aula Teoctist Patriarhul, duminică, 13 noiembrie 2016, ora 18, 00. 

 A fost o seară caritabila în care iubiţi actori ai teatrului romanesc şi-au dat mâna cu copiii din trupa de teatru parohial Ateneul Sf. Pantelimon pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în suferinţă, prin organizarea unui spectacol în urma căruia sperăm ca alţi doi copii, împreuna cu mama lor, Mariana Pătraşc, să se mute de la subsolul unui bloc din cartierul bucureştean Ferentari, într-o garsonieră decentă. 

O parte din ajutorul oferit prin această iniţiativă artistică, după cum a precizat Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se va îndrepta şi spre victimele de la clubul Colectiv din Bucureşti,dar şi către copiii bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic Bucureşti: "Mulțumim și tuturor participanților la acest spectacol organizat, așa cum a fost anunțat, în scop social-filantropic: ajutorarea unor persoane aflate în dificultate, de care se ocupă Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum şi a unor tineri care au rămas în tratament prelungit în urma incendiului de la Clubul Colectiv din București". Confom informaţiilor oferite de părintele Ciprian Tuder, preşedintele LTCOR - filiala sector 2, postului de televiziune Trinitas TV al Patriarhiei Române în data de 15 noiembrie 2016, "s-au strâns peste 12.500 lei, bani care vor fi direcţionaţi familiilor aflate în dificultate care află în evidenţa Sectorului Social-Filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi tinerilor aflaţi încă  sub tratament, victime în urma incendiului de la Clubul Colectiv". 

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Ana Calciu, Damian Victor Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Alexandru Ionescu, cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu. De asemenea, regia este semnată de Ivona Boitan, decor şi costume Ileana Zirra, manager de proiect Malvina Roșu.Textul piesei este semnat de părintele Bogdan Aurel Teleanu, preot slujitor la Parohia Sfântul Pantelimon – Foişorul de Foc din Bucureşti. 

În organizarea evenimentului s-au implicat voluntarii L.T.C.O.R. filiala Sector II și din Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO). Partener media este Centrul de presă BASILICA. Piesa de teatru s-a jucat pentru a patra oară, după ce iniţial a mai fost pusă în scenă la Teatrul Metropolis şi Colegiul Naţional Mihai Viteazu din Bucureşti. 

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la spectacolul de teatru „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi de Neam”, organizat de Protopopiatul Sector 2 Capi­tală şi Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români, filiala Sector 2, în parteneriat cu Compania teatrală „Zona”, la Palatul Patriarhiei, duminică, 13 noiembrie 2016:...
 

MEMORIAL ARTISTIC ŞI MĂRTURISIRE A CREDINŢEI *



Spectacolul de teatru „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi de Neam”, organizat de Protopopiatul Sector 2 Capi­tală şi Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Români, filiala Sector 2, în parteneriat cu Compania teatrală „Zona”, ne ajută să înțelegem că cinstirea şi comemorarea marilor eroi ai credinței, a marilor simboluri și valori ale neamului românesc, sunt un act de cult şi de cultură, o datorie morală şi o creștere spirituală, pentru că doar o mai bună cunoaștere a identității şi a demnității naționale ajută un popor să se dezvolte şi să dăinuie în istorie, promovând un dialog demn şi creator cu alte popoare.

Pentru conștiința creștină și națională a poporului român, Domnitorul Martir Constantin Brâncoveanu, pe care Biserica Ortodoxă Română l-a cinstit în mod deosebit în anul 2014, la împlinirea a 300 de ani de la sfârșitul său martiric (1714), rămâne un simbol al dăruirii jertfelnice și totale față de Dumnezeu și de neamul românesc, un reper viu al curajului mărturisirii credinței în Hristos și al demnității naționale. El a fost un adevărat om de stat, diplomat înțelept și vizionar în politica promovată într-un context internațional extrem de dificil, marcat de presiuni multiple şi interese antagonice ale marilor imperii vecine (otoman, rus şi habsburgic). În condițiile dificile din acea perioadă istorică, domnitorul Constantin Brâncoveanu a urmărit consecvent interesele Țării Românești, dovedind înțelepciune, echilibru și capacitate de a evalua nuanțat legăturile cu diferitele puteri din acea vreme.

Sfântul Constantin Brâncoveanu, ctitor de lăcașuri sfinte în țară și peste hotare, promotor al culturii creștine şi al artei românești, apărător al ortodoxiei românești din Transilvania și sprijinitor al creștinilor ortodocși din Patriarhiile Răsăritene (Alexandria, Antiohia, Ierusalim) şi din Balcani, iar mai presus de toate, martir pentru credința creștină, rămâne în memoria sufletului românesc ca o icoană luminoasă de mărturisitor al credinței creştine ortodoxe şi a demnității românești, dar și de promotor al valorilor specifice culturii şi artei creștine românești, pe care a îmbogățit-o cu „stilul brâncovenesc”.

În acelaşi timp, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, pe care Biserica Ortodoxă Română îl cinstește în mod deosebit anul acesta, 2016, la împlinirea a 300 de ani de la sfârșitul său martiric (1716), avea o conștiință puternică privind responsabilitatea pastorală, precum şi un mare zel misionar în răspândirea cuvântului lui Dumnezeu şi întărirea credinței ortodoxe în vremuri grele, când majoritatea creștinilor ortodocși din Orient şi din Balcani se afla sub stăpânire otomană.

Grație rodnicei sale activități tipografice, Biserica Ortodoxă Română a fost înzestrată cu principalele cărți de cult în limba română, cu lucrări apologetico-polemice pentru combaterea prozelitismului catolic agresiv, dar și cu valoroase lucrări pastoral-misionare pentru cler şi popor. Ca tipograf misionar, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a tipărit peste 60 de cărți de cult în limbile: greacă, slavonă, română, arabă şi georgiană, sprijinind astfel şi alte popoare ortodoxe.

Iubirea de Biserică şi Neam a Sfinților Constantin Brâncoveanu şi Antim Ivireanul, până la moartea lor martirică, precum şi rugăciunile lor înălțate înaintea Preasfintei Treimi constituie un luminos şi bogat izvor de inspirație şi înnoire pentru viața de astăzi a credincioșilor noștri, dar şi de întărire a comuniunii noastre în jurul sfinților care au apărat Ortodoxia în vremuri grele.

Astăzi, într-o lume tot mai secularizată şi globalizată, suntem chemați să cunoaștem mai bine şi să apărăm mai mult credinţa noastră creștină bimilenară şi unitatea noastră națională, pentru un dialog demn şi folositor cu alte popoare.

Spectacolul de teatru din această seară, inspirat de viața şi jertfa martirică a celor doi mari sfinți iubitori de Biserică şi de Neam, Constantin Brâncoveanu şi Antim Ivireanul, ne-a făcut părtași unui act artistic major, luminat de credinţă şi mărturisitor al credinţei creştine, o adevărată elevație spirituală!

De fapt, arta creștină autentică nu ne înalță doar emoțional, ci ne înalță şi relațional: în relația omului cu Dumnezeu-Creatorul şi cu generațiile umane anterioare şi viitoare, în timp şi dincolo de timp.

În acest sens, tot ce este autentic, curat şi sfânt în istoria şi cultura unui popor profund credincios şi creator de valori perene, harnic şi darnic, devine cunună sau coroană de lumină a acestuia în Împărăția lui Dumnezeu, unde „neamurile (etniile) își vor aduce slava şi cinstea lor” - după cum spune ultima carte a Noului Testament, Apocalipsa (21, 26).

Astfel, în lumina valorilor spirituale artistice împărtășite prin evenimentul prezent, dorim să apreciem în mod deosebit personalitatea talentaților artiști actori: Ana Calciu, Damian Victor Oan­cea, Magda Catone, Mihai Coa­dă, Ovidiu Cuncea, Ti­beriu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Ale­xandru Ionescu şi Constantin Codrescu. Le mulțumim pentru contribuția lor atât de luminoasă la realizarea acestui memorial artistic.

Felicităm, de asemenea, pe părintele Bog­dan Aurel Teleanu, preot slu­jitor la Pa­ro­hia „Sfântul Pantelimon”- Foișorul de Foc din București, autorul textului acestei piese de teatru, precum şi pe regizoarea Ivona Boitan şi pe creatoarea decorului şi a costumelor de epocă, Ileana Zirra.

          Totodată, mulțumim tuturor organizatorilor şi susținătorilor acestui spectacol, în special Preacucernicului Părinte Protopop Ion Popescu, de la Protoieria Sector 2 Capitală, precum şi Ligii Tinerilor Creștini Ortodocși Români, filiala Sector 2, în parteneriat cu Compania teatrală „Zona”.   

  Mulțumim și tuturor participanților la acest spectacol organizat, așa cum a fost anunțat, în sco­p social-filantropic: ajutorarea unor persoane aflate în dificultate, de care se ocupă Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum şi a unor tineri care au rămas în tratament prelungit în urma incendiului de la Clubul Colectiv din București.

Vă dorim tuturor multă sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, precum şi mult ajutor de la Dumnezeu în toată fapta cea bună!

 † Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române





 
 
ARHIVA FOTO


ARHIVA MEDIA

 1. Teatru creştin la Palatul Patriarhiei - Ziarul Lumina, 15.11.2016 (Arhid. Ştefan Sfârghie) 

La Palatul Patriarhiei, în Aula „Teoctist Patriarhul” a avut loc duminică, 13 noiembrie 2016, spectacolul de teatru creştin „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi Neam”. La evenimentul organizat de Protopopiatul Sector 2 Capitală şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români, filiala Sector 2, în parteneriat cu Compania teatrală „Zona”, a participat şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a rostit cuvântul intitulat „Memorial artistic şi mărturisire a credinţei”.
Pentru prima dată, în Aula „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei s‑a jucat o piesă de teatru creştin.
Dacă în prima parte a evenimentului spectatorii au urmărit piesa de teatru în care a fost reliefată în mod sugestiv jertfa şi iubirea faţă de Biserică şi Neam a celor doi sfinţi martiri (Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu şi Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul), în a doua parte, mesajul piesei este despre iubirea care aduce cu sine compasiunea în mila creştină, filantropia.
Spectacolul „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi Neam” a fost dedicat Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti şi a fost pus în scenă de actori cunoscuţi, în colaborare cu membrii trupei teatrului parohial „Ateneul Sfântului Pantelimon”. „Când ne gândim la teatru, toată lumea consideră că un actor joacă. Dar nu e cazul în ceea ce priveşte această piesă, în acest spectacol de teatru creştin, pentru că cel mult poţi spune că îl întruchipezi pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Trebuie să luăm de la el exemplul rugăciunii, smereniei, stăruinţei şi să împlinim tot ceea ce el ne-a învăţat”, a declarat actorul Mihai Coadă. „În opinia mea este un spectacol în care Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu lasă peste timp un mesaj de speranţă inegalabil în istoria românească veche şi recentă. Seninătatea pe care cel puţin eu o simt ca venind de la el este cuceritoare”, a spus actorul Damian-Victor Oancea.
La final, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit tuturor celor implicaţi în realizarea piesei de teatru Diploma omagială „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” cu medalie.
Suma de bani care s-a strâns în cadrul spectacolului va merge către Mariana Pătraşc, o mamă cu doi copii care locuiesc în condiții grele, în subsolul unui bloc din cartierul bucureştean Ferentari, dar şi către copiii bolnavi de cancer de la Institutul Oncologic Bucureşti.

Copii de la Parohia „Sfântul Pantelimon“ lângă actori cunoscuţi. Din distribuţie fac parte actorii: Ana Calciu, Damian Victor Oancea, Magda Catone, Mihai Coadă, Ovidiu Cuncea, Tiberiu Păun, Bogdan Iacob, Dana Rusu, Alexandru Ionescu, cu participarea extraordinară a lui Constantin Codrescu. Regia spectacolului este semnată de Ivona Boitan, decorul şi costumele, de Ileana Zirra, iar managerul de proiect este Malvina Roșu. Textul piesei de teatru „Brâncoveanu şi Ivireanul, iubire de Biserică şi Neam” este scris de pr. Bogdan Aurel Teleanu, preot slujitor la Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foişorul de Foc din Bucureşti. „Este o metodă de a împărtăşi învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă unui public nu neapărat cunoscător al învăţăturii noastre de credinţă, ci şi acelora care îndrăgesc istoria poporului român. Trupa teatrului parohial «Ateneul Sfântului Pantelimon» are marea ocazie de a juca alături de mari actori români. Noi funcţionăm la parohie de vreo opt ani, dar este o premieră pentru noi de a fi alături de actori pe care copiii i-au văzut la televizor”, a pre­cizat pr. Bogdan Aurel Teleanu.

2. Spectacol umanitar la Palatul Patriarhiei - Ştirile TRINITAS TV, 13 noiembrie 2016


3. Spectacol umanitar pentru victimele din Colectiv și familiile nevoiașe - Ştirile TRINITAS TV, 15 noiembrie 2016

Niciun comentariu: